Vreau timp!

Pare o zi frumoasa, lumina soarelui reuseste sa smulga macar un zambet de pe fata fiecaruia dintre noi, nu si de pe a mea. E o zi confuza, o zi care am inceput-o prin a-mi pune intrebari. In mintea mea e o tornada de cuvinte, de semne de intrebare, de exclamari agitate, dar tot ce pot sa rostesc este “Vreau timp, am nevoie de putin timp”. Acordati-mi doar azi timp pentru ca azi nu ma pot gandi la voi, opriti putin lumea in loc sa am si eu timp sa gandesc. Azi nu pot sa ma gandesc la problemele voastre care cer rezolvare rapida, azi mintea mea este in greva, sufletul meu cere putin timp pentru el. Am amanat atata sa raspund la intrebrile mele pentru a raspunde la ale voastrea, dar azi imi pare rau, trebuie sa gasiti singuri un raspuns pentru ca tot ce reusesc sa spun este ” vreau timp”. Timpul vostru atat de pretios trebuie sa il sacrificati astazi pentru mine, opriti putin totul, apasati butonul de pauza, nu ma lasati in urma. O zi de neputinta, de confuzie, de amortire. Acordati-mi putin timp, o zi, dupa promit ca o sa redevin ce am fost pana acum pentru voi, un sprijin.

   A trecut o zi si mie inca nu imi vine sa cred ca e sfarsit. Simt cum toata lumea se misca haotic in jurul meu, iar eu raman pe loc pentru ca sufletul meu refuza sa accepte ca s-a terminat, refuza sa accepte ca a ramas singur. M-am asezat, refuzand sa mai inaintez, focalizandu-mi existenta pe un  pahar de vin. Nu imi alunga ranile, dar le alina, durerea devenind suportabila. Nu sunt genul care te va implora sa te intorci. Nu te pot ruga sa ma iubesti, nu pot sa ma mint singura, nu pot trai dintr-o iluzie. Mi s-a spulberat deja un vis, de ce sa ma mai chinui, mai are vreun rost? 

Nebunia si visul sunt preferabile sanatatii

Citind “Isabel si apele diavolului” am dat peste un citat care m-a pus pe ganduri: ” Nebunia si visul sunt preferabile sanatatii”. Am stat minute in sir uitandu-ma in gol prin camera si intrebandu-ma: ” Asa e, sau se inseala?”. Am ajuns la concluzia ca sunt perfect de acord cu afirmatia asta.

Mi-am dat seama ca bucuria vietii consta in a visa, pentru ca visul ne da vointa si, totodata, in micile lucruri care ne plac noua, in nebuniile noastre. Un om care rade din orice “nimic”, care se bucura ca soarele rasare, nu e oare considerat nebun? Poate ca multi zic ca doar se bucura de viata, dar in sinea lor, in adancul mintii lor, nu il considera pe bietul fericit nebun? De aici porneste o a doua intrebare, oare acei oameni nu se gandesc ca fiecare are o nebunie a lui? Oameni care practica sporturi extreme nu ii putem numi nebuni ca isi risca viata, nebuni din cauza dependentei de adrenalina? De ce i-am numi la urma urmei, de ce sa ii condamnam pe altii pentru nebunia lor, cand noi, fiecare dintre noi avem nebunia noastra. E  ceva rau in asta? De ce ne simtim datori sa ii acuzam pe acesti oameni de nebunie, atata timp cat nebunia noastra o incadram cu cea mai mare simplitate in tiparele normalitatii? Oare nu inseamna nebunia fericire? Ce altceva, decat nebunia insasi ne face sa ne simtim umani, unici, speciali?

Trecut

Totul incepe cu ” It’s 5 o’clock in the morning”. O simpla melodie, simple cuvinte declanseaza intreaga durere, filmul relatiei noastre mi se desfasoara in fata ochilor. Nici lacrimi nu mai am, s-au varsat prea multe in numele a tot ce a fost intre noi. Desi a trecut destul timp de cand totul s-a terminat, nu a fost zi in care sa nu imi zboare gandul la tine macar pentru cateva secunde. De ce tocmai chipul tau mi s-a imprimat in suflet, de ce tocmai amintirile legate de tine mi-au ramas atat de clar in minte, de ce atatea intrebari la care nimeni nu imi poate da raspunsul? Si totusi, trebuie sa te intreb, exista acea persoana pe care am iubit-o atat sau a fost doar un personaj pe care mi l-am conturat exact asa cum am vrut eu si l-am asociat chipului tau? De ce descoperirea adevaratei tale identitati a fost atat de dureroasa, de ce nu am realizat pana acum cat de dura este realitatea?

Citind tot ce am scris pana acum imi vine sa rad, sa rad amar. Realizand de cat patetism dau dovada in momentele acestea imi dau seama cat m-am schimbat, cat m-ai schimbat. Mastile au inceput sa mi se decojeasca, nu ma mai pot ascunde, am devenit exact cum m-am ferit intreaga viata sa fiu: vulnerabila.

As vrea sa pot spune ca a fost numai vina ta. Ce frumos ar fi sa ma pot absolvi de intreaga vina, dar constientizez ca totul s-a intamplat numai si numai din cauza naivitatii mele.

“It’s 5 o’clock in the morning”, iti mai aduci aminte?

Si ma mai intrebati de ce urasc iarna?

Strada, fum, praf, taxi, injuratura, fast food. Alta strada mai mult fum, mai mult praf, alte injuraturi, alt fast food. Totul e gri mai putin reclamele in culori orbitoare menita sa iti atraga atentia. Peste toate acestea adaugati si munti de zapada care ocupa mai mult de jumatate din trotuar, si echipe de deszapezire care au uitat ca oamenii mai au nevoie sa si traverseze. Nu de putine ori mi s-a intamplat zilele astea sa intru in zapada pana la genunchi pentru a traversa sau sa fiu pe punctul de a fi calcata de o masina pentru ca trotuarul era plin de zapada si am trecut pe carosabil. Ce face omul care nu isi poate scoate masina din garaj pentru ca vecinul a decis ca a decis ca garajul tau ar arata mult mai bine cu piramida lui Keops (varianta din zapada) in fata garajului tau? Pai normal merge pe jos ca doar in nebunia asta nu poti gasi un taxi. Mergand pe jos realizezi ca atunci cand s-a deszapezit nimeni nu s-a gandit ca pietonii merg pe trotuar si ca daca macar nu il curata de zapada, macar sa nu o arunce si pe cea din strada peste ea. Maine trebuie sa ajung la scoala si ma gandesc cu groaza la cum o sa fie drumul meu pentru ca desigur nu voi reusi sa gasesc vreo masina disponibila sa ma duca. Si ma mai intrebati de ce urasc iarna?

Trezirea la realitate

Mirosul de cafea ma trezeste la cruda realitate, e dimineata si tu nu ai sunat. As vrea sa stii si tu cum e sa adormi cu telefonul pe perna asteptan un apel, cum e sa te trezesti din jumatate in jumatate de ora sa verifici daca nu cumva ai vreun apel ratat. Tu nu stii cum e.

Cel mai dureros e ca ai promis, ai promis si nu te-ai tinut de cuvant. Am crezut ca tie chiar iti pare rau pentru toate zilele in care abia am vorbit, dar se pare ca ti-ai facut un obicei din a-ti cere scuze din reflex, fara sa iti para cu adevarat rau si mai ales fara avea nici cea mai mica intentie sa repari ceva.

Dar nu e nimic, dragul meu, si eu imi pot crea noi obiceiuri, asa ca te rog sa te obisnuiest cu casuta mea vocala pentru ca de acum inainte o sa aveti atatea de vorbit, pentru ca si eu mai nou am o relatie cu casuta ta vocala, nu cu tine.

P.S. Nu te mai obosi sa iti ceri scuze, stiu ai fost obosit, stiu iti pare rau si da, desigur ca stiu ca nu se va mai repeta.

   Draga veche prietena,

 

Desi nu a trecut mult de cand am decis ca prietenia noastra nu mai poate continua asa, pentru mine ea este foarte de indepartata. Ieri, oficial, eram cei mai buni prieteni, dar abia dupa ce ne-am certat am realizat ca nu era chiar asa, abia acum pot sa zic cu certitudine ce a insemnat de fapt prietenia noastra (daca se mai poate numi asa).

Intotdeauna ai fost cunoscuta ca o persoana care nu cauta decat sa profite de ceilalti, mai exact, o scorpie fara scrupule. Eu te-am vazut altfel si am vrut sa le arat si ceilalti ce am vazut eu in tine, mai exact, o persoana orgolioasa, care din cauza micilor complexe legate de infatisare avea un comportament de neacceptat fata de ceilalti. Usor, usor, am incercat sa te fac sa fi tu insuti alaturi de mine, sa inveti ca imi poti spune totul, fiind ultima persoana care te va judeca. Ne-am imprietenit. Si eu am multe momente in care sunt o scorpie fara scrupule, momentele sunt totusi foarte rare, iar acest mic detaliu prefer sa il numesc caracter  puternic. Astfel, crezand ca ne asemanam atat de mult am vazut in prietenia asta atatea oportunitati. Nu te-am judecat niciodata,  si am facut tot ce am putut atunci cand mi-ai cerut ajutorul, dar oamenii mai si uita si, cateodata mai rau, si-o cam iau in cap. Astfel, tu, chiar daca acum probabil negi sau poate chiar nu ai realizat, ai inceput sa ai impresia ca ti se cuvine totul. Draga mea, as vrea sa stii, nu am stat niciodata la dispozitia nimanui si nici nu scrie tampita pe fata mea. Poate iti inspir naivitate, dar crede-ma ca nu e chiar asa.

In concluzie, pentru ca deja mi-ai ocupat destul timp si spatiu pe blog, adio veche prietena, si un mic sfat, cauta-ti si tu o persoana pe care sa  o poti manipula.